Cum construiesti un brand profitabil

„Gandesc, deci exist”, teza consacrata de filozoful si matematicianul Rene Descartes, se poate traduce in lumea corporatiilor drept „comunic, deci exist”.

Fara o promovare strategica a produsului, nu exista vanzari. Iar cuvantul principal in jurul caruia se bazeaza intregul proces de comunicare si promovare este „brandul”.

„Nu exista vanzare fara marketing si fara comunicare de brand”, spune Iuliana Butuc Cerchez, director de comunicare la Gecad, cu opt ani de experienta in comunicare si branding pentru companii tehnologice, de e-commerce si servicii financiare.

Brandul, de la notiune abstracta, la catalizator al profitului

Brandul te ajuta sa te evidentiezi printre sute de alte produse, ceea ce inseamna ca poti inregistra vanzari mai mari decat principalii tai competitori si, implicit, sa ai un profit mai mare decat acestia.

„La inceput, in cadrul startup-urilor, brandul este partea vizuala, adica promisiuna produsului, dar si povestea din spatele acestuia”, spune Cerchez. Aceasta ii sfatuieste pe antreprenori sa inceapa sa faca branding personal, prin networking, prin schimburi de carti de vizita sau prin LinkedIn si, dupa ce au construit un brand personal suficient de cunoscut, sa il transfere catre brandul produsului.

Totusi, avertizeaza specialista, „antreprenorul respectiv nu ar trebui sa lase brandingul personal pe primul loc pentru foarte multa vreme ci, in momentul in care produsul sau este pregatit de lansare, sa isi asocieze numele propriu de produsul respectiv. Se face transfer de brand, de la cel personal la cel catre companie si invers”, puncteaza Cerchez.

Pana la urma, diferenta dintre PR si branding este una majora, explica directorul de comunicare de la Gecad. „Nu toti inteleg valoarea unui brand si multi vor, poate, doar sa faca PR, adica sa se vada in ziare, dar acest lucru nu este singurul lucru pe care il poate face departamentul respectiv”. Spre deosebire de PR, brandingul are la baza o strategie mult mai complexa si include atat procesul de comunicare, cat si actiuni de marketing.

Aneta Bogdan, Managing Partner al firmei de consultanta in strategie si design de brand Brandient, unul dintre pionierii care au facut cunoscute notiunile de brand si branding pe piata locala, spunea ca „brandingul, din perspectiva managementului, este o practica prin care se construiesc relationari intre un producator, un produs, o campanie, un om si o audienta potentiala. Aceasta relatioanare poate fi rezultatul unei investitii, de aceea se asteapta un profit, crearea unei valori suplimentare”.

De ce este bine sa faci branding pe timp de criza?

Brandul se alege tinand cont de cateva criterii simple: trebuie sa fie usor de retinut; sa fie sugestiv in limba engleza sau in limbi de circulatie internationala.

„Nu trebuie sa conduca spre crearea de continuturi negative in unele limbi straine si trebuie sa comunice, pe cat posibil, specificul produsului si domeniul din care face parte”, spune Iuliana Cerchez.

Exemplul Daciei Nova sau al Mitsubishi Pajero sunt reprezentantive pentru modelul „asa nu”. Nova inseamna, in limba spaniola „nu merge” iar pajero are conotatii sexuale, in aceeasi limba.

Aceasta recunoaste ca notiunea de brand a fost necunoscuta antreprenorilor romani pana acum aproximativ 15 ani si „trebuie sa mai prindem din urma piata”. Chiar si mai putin cunoscuta este „rebranduirea”, o procedura vitala pentru companii, in anumite conditii.

Sursa – Business24.ro

Vrei o comunicare „ca la carte”? Respectă cele 10 reguli

Atunci când are loc o discuţie spinoasă între interlocutori – care pot fi parteneri de viaţă sau de afaceri, părinţi şi copii, şef şi angajaţi sau conducători auto şi poliţiști – anumite greşeli pe care le facem fără să gândim ne pot împiedica să obţinem ceea ce ne dorim.

Cum am putea ghida o discuţie astfel încât să avem numai de câştigat din ea?
„Înţelegerea intereselor, personalităţii, intenţiilor şi stării de spirit a interlocutorului sunt esenţiale pentru a putea conduce cu succes actul de comunicare”, spune Cecilia Caragea, consultant în comunicare.
Nu mai puţin important este modul în care reuşeşti să îţi păstrezi controlul asupra reacţiilor tale, verbale şi nonverbale, asupra propriilor emoţii. „Iar pentru aceasta este necesar să te cunoşti pe tine, punctele tale nevralgice şi să fii cu adevărat propriul tău stăpân.”
Iată care 10 elemente cheie de care trebuie să ținem cont în comunicarea directă, pentru a o transforma într-o reușită:

1 ATITUDINEA AGRESIVĂ
Când o conversaţie dificilă se transformă într-o confruntare violentă, înseamnă că ne-am lăsat stăpâniţi de un instinct primar – agresivitatea. Comunicarea, fie că se petrece acasă sau la serviciu, nu mai are sorţi de izbândă şi se va încheia ca orice război, cu un învins şi un învingător. Sau cu o remiză sângeroasă, din care vom avea cu toţii de pierdut câte un teritoriu important – mai ales dacă cearta are loc la birou.
„Adevăratul inamic”, spune Cecilia Caragea, coordonatorul platformei daciccool.ro din cadrul Arena Communications, „nu este interlocutorul nostru, ci mentalitatea agresivă. Demersul de a înfuria interlocutorul, de a-l descumpăni sau de a-l încurca poate fi benefic sau chiar salutar în unele situaţii, în timp ce în alte situaţii acelaşi demers poate fi cu totul contraproductiv. De aceea, trebuie să învăţăm să ne stăpânim agresivitatea în conversaţii, să o controlăm, pentru a putea păstra controlul asupra comunicării.”
Acest lucru, spune specialistul, poate fi îndeplinit dacă ne stabilim anumite limite. În afaceri, o limită clară o poate reprezenta momentul în care conversaţia capătă o turnură personală. O altă tehnică, cea a negării, presupune să laşi impresia că pierzi disputa, pentru ca, de fapt, să o câştigi. Lasă interlocutorul să creadă că e mai deştept ca tine, mai ales atunci când devine agresiv, dar manevrează rezultatele în favoarea ta.

2 LUCRURILE NU SUNT ÎNTOTDEAUNA MAI SIMPLE DECÂT PAR
Din dorinţa de a ne salva de explicaţii nesfârşite pe marginea unor subiecte neclare sau spinoase, avem tendinţa de a le prezenta ca fiind mai facile decât par.
Sau uşor de rezolvat, atât de uşor că nici nu merită să insistăm asupra lor. Această greşeală duce ulterior la încurcături
serioase, atunci când problemele se dovedesc a fi mai grave decât le-am prezentat, motiv pentru care nici nu poate fi gândită vreo strategie pentru a le preveni sau rezolva.
Soluţia e să ne gândim că, dacă problema respectivă nu ar fi complicată, nu am simţi că ne este atât de greu să vorbim despre ea. „Intuiţia ne salvează de multe ori de capcana superficialităţii. Lipsa de aprofundare şi înţelegere a problemei poate conduce la o poziţionare greşită a interlocutorului nostru faţă de ea, iar vina ne va aparţine”, spune Caragea.

3 LIPSA DE RESPECT
Pentru a evita greşeala de mai sus, ar trebui să arătăm mai multă atenţie şi consideraţie faţă de problemele discutate, fie că este vorba de reproşuri pe care ni le aducem unii altora în familie, fie de o negociere sau de o dispută profesională.
Pentru a nu cădea în capcana agresivităţii, trebuie să ne respectăm interlocutorul, dar şi pe noi înşine. „Dacă pe măsură ce vorbeşti eşti sigur că nu îţi va fi ruşine mai târziu cu răspunsurile tale, nu ai cum să pierzi controlul”, punctează Holly Weeks în cartea How Conversations Go Wrong and What You Can Do to Right Them.

4 ÎNTRE EXPLOZIA VERBALĂ ŞI TĂCERE
Teamă, furie, jenă, atitudine defensivă – sunt atâtea sentimente pe care le simţim într-o conversaţie furtunoasă. Unii reacţionează violent, alţii, dimpotrivă, speră să calmeze lucrurile, alegând să tacă. Putem chiar să pendulăm între aceste atitudini, în funcţie de interlocutor – cu şeful nu te cerţi, nu? „Cel mai bine”, spune psihoterapeutul Amelia Dumitrescu de la Institutul Român de Psihoterapie Integrativă, „este să te situezi pe o poziţie de mijloc: enunţă clar ceea ce doreşti. Emoţiile negative nu se vor evapora, dar cu puţină practică vei învăţa să te disociezi de ele şi să te concentrezi pe rezultatele pe care le aştepţi după conversaţie.”

5 DEJUCAREA COMPLOTULUI
Într-o discuţie aprinsă, se pun la bătaie o mulţime de tactici mârşave: minciuni, ameninţări, disperare evidentă, lacrimi, sarcasm, ţipete, tăceri, acuzaţii, mimici ofensate. Dacă noi încercăm să evităm mentalitatea agresivă, nu înseamnă că interlocutorii noştri o fac. Totuşi, şi noi avem la îndemână o seamă de răspunsuri, care variază de la fermitate la persuasiune. Autoarea americană Holly Weeks afirmă că putem să „dejucăm complotul: de pildă, dacă interlocutorul refuză să mai vorbească, îi spunem: «Nu ştiu cum să interpretez tăcerea ta»”.

6 CĂLCÂIUL LUI AHILE
Toţi avem un punct slab – sau mai multe. Atunci când interlocutorul ni le cunoaşte sau le află (întâmplător sau cu o „săgeată” bine ţintită), devine foarte greu să ne controlăm agresivitatea. „Poate că punctul tău slab este legat de locul de muncă – simţi că nu ţi se acordă respectul cuvenit. Poate este personal, legat de complexe fizice sau de starea materială. Încearcă să depistezi şi să faci o listă cu posibilele tale vulnerabilităţi, pentru că îţi păstrezi mai uşor controlul dacă cineva îţi întinde o capcană la care te aştepţi”, punctează consultantul în comunicare Cecilia Caragea.

7 REPETIŢII ÎN OGLINDĂ
De multe ori, când ne pregătim pentru o conversaţie dificilă (de pildă, negocierea pentru mărirea salariului), o repetăm instinctiv în gând înainte. Dar, după cum susţine autoarea americană, Holly Weeks, „o discuţie între doi oameni nu este o piesă cu actori şi public. Nu poţi să ştii dinainte cum va reacţiona interlocutorul la argumentele tale, iar un scenariu prestabilit te poate împiedica să asculţi cu atenţie şi să dai cele mai bune răspunsuri”.
Ceea ce poţi face, mai spune Weeks, este să te pregăteşti pentru confruntare răspunzând în avans la următoarele întrebări: 1. Care este problema? 2. Cum ar putea defini problema interlocutorul meu? 3. Ce rezultate mi-aş dori să aibă această discuţie? 4. Ce relaţie mi-aş dori să am cu interlocutorul meu?
Cum spunea generalul Dwight Eisenhower, „În luptă, am observat că planurile nu înseamnă nimic, dar planificarea e totul”.

8 INTERPRETĂM GREŞIT INTENŢIILE CELUILALT
Optimiştii îşi spun că orice dispută este o neînţelegere între doi oameni bine intenţionaţi; pesimiştii, dimpotrivă, vor simţi că diferenţele de opinie nu pot proveni decât din rea-voinţă. În febra unei discuţii răstite, uităm că nu avem acces decât la propriile intenţii şi că nu citim minţi. Este util să ne amintim în aceste clipe că nici adversarul nu poate şi, pentru a dezamorsa conflictul, să rostim o frază simplă: „Pe măsură ce vorbim, realizez că nu mi-e clar cum vezi tu problema”.
„Admiţând ce nu ştim, vom repune conversaţia pe un făgaş normal”, afirmă Cecilia Caragea, care adaugă că aceasta este o tactică foarte eficientă în comunicare. Mulţi dintre noi ascultăm cu jumătate de ureche ce spune interlocutorul, aşteptându-ne nerăbdători rândul pentru a enunţa argumentele proprii. Să asculţi nu este uşor, dar ne poate scuti de atât de multe neînţelegeri… De asemenea, limbajul corpului, tonul vocii, mimica ne dau informaţii preţioase despre intenţiile celuilalt.

9 PIERDEM DIN VEDERE SCOPUL
Cheia unei conversaţii spinoase este să nu uiţi niciodată care îţi este ţelul. Pentru asta, spune Amelia Dumitrescu, „atunci când te angajezi într-o discuţie importantă este bine să ai clar în minte: ce rezultat îţi doreşti să obţii, iar obiectivul tău să fie realist; ce fel de relaţie îţi doreşti cu interlocutorul tău; care sunt obstacolele pe care le-ai putea întâmpina.”
Astfel, vei putea depăşi emoţiile sau evita complotul despre care vorbea Holly Weeks în cartea ei.
„Să câştig confruntarea” nu poate fi un obiectiv demn de luat în considerare, mai spune psihoterapeutul, de vreme ce „să pierd” nu va fi cu siguranţă scopul interlocutorului nostru.

10 PRINŞI PE PICIOR GREŞIT
Chiar dacă ne pregătim pentru confruntări, când suntem luaţi pe neaşteptate, avem tendinţa să uităm cât de ineficientă este agresivitatea şi să ne luăm la harţă cu cel care ne-a provocat. Dacă suntem prinşi într-o conversaţie spinoasă pe care nu am iniţiat-o, e de ajuns să ne amintim trei principii esenţiale ale comunicării verbale eficiente: 1. fii clar; 2. păstrează un ton neutru; 3. temperează- ţi cuvintele.
Când starea de conflict dispare, conversaţia se îndreaptă liniştită spre rezultatele dorite, iar reputaţia noastră rămâne neştirbită.

Conversaţia nu înseamnă debitarea unor idei prestabilite, ci o operaţiune complexă, în care pândim reacţiile celuilalt şi în care ne manevrăm mica ambarcaţiune a intenţiilor către un mal ferm, printre insule plutitoare şi rechini înfometaţi. În final, însă, pe mal ne aşteaptă premiul: schimbarea modului în care interlocutorul se poziţionează faţă de problema noastră sau o mai bună înţelegere a ei. Comunicarea este cheia.

Scris de: Daniela Mironov Banuta

Lobby-ul. De ce-mi place? De ce ma atrage? De ce ma incita?

E un joc periculos, iar senzatia riscului de a umbla pe pojghita subtire ce separa lobby-ul de traficul de influenta genereaza adrenalina. Aici se petrec mereu lucruri interesante si provocatoare. Atat de aproape de ceva penal si totusi atat de departe, atat de clar delimitat…

E ca diferenta dintre avocatul ce-si reprezinta profesionist clientul si cel ce promite influentarea completului de judecata. Sau dintre consultantul in fonduri europene ce isi vinde reputatia de a castiga majoritatea proiectelor scrise datorita calitatii si experientei si cel ce este angajat doar pentru ca are relatii directe la autoritatea de management ce aproba proiectele.

Este aproape de putere, de politica la nivel inalt, de jocurile de putere din societate.

E vorba de bani, de repartizarea bugetelor publice, de felul in care se taie feliile din tortul resurselor.

Lobby-ul este la granita dintre sectorul public si cel privat, dintre interesul public general si interesele particulare individuale si de grup, fie ca vorbim de proiectele dezvoltate in parteneriat public-privat, fie de atribuirea marilor contracte de lucrari si servicii publice. Dansezi tango cu statul si reprezentantii sai alesi sau numiti.

Lobbyistul exercita influenta, influenteaza decizia. Are de-a face cu elita. Actiunile sale au mereu si o parte de penumbra, fiind in jocuri de lumini si umbre, de transparenta si discretie, de discret si secret prin confidentialitatea contractului cu clientul.

Este un sport de echipa si un joc de strategie care iti solicita inteligenta. Daca respecti etapele procesului si ai la tine mereu trusa de instrumente profesionale, poti avea succes, poti culege aplauze si rezultate palpabile care se masoara in rentabilitate si valoare adaugata pentru client, intr-un Return On Investment semnificativ.

Vorbim de zece profesii in una singura, multifatetata, multidisciplinara. Este locul in care poti fi omul-orchestra, actorul cu sapte palarii. Lobbyistul trebuie sa fie un bun lider, sa se priceapa la mediere, negociere si comunicare, dar si la documentare, analiza si monitorizare.

Lucrezi cu oamenii cei mai activi social, care conteaza si fac diferenta. Este masa critica ce poate produce schimbarea: schimbi politici publice, legi, bugete si mentalitati. Schimbi soarta unor comunitati si viata unor oameni si familii.

Lobby-ul are miza, lobbyistul are parte de controverse si conflict. Sustinatorii si oponentii au interese contrare, se confrunta si schimba argumente pro si contra. Miroase a sange si presa, insetata de spectacol, ia parte fascinata.

Negociatorul inteligent incearca sa ajunga la un compromis cat mai avantajos pentru interesul pe care il reprezinta, dar in final tot „animalul politic” este cel care ia o decizie. Si cand vorbesc de animalul politic, uneori, rar, e vorba de regele junglei, dar cel mai des ai de-a face cu haite de hiene hamesite dupa ciolan, haite din elitele pradatoare, sensibile doar la trei lucruri: voturi, bani si imagine.

De ce imi place, ma atrage si ma incita lobby-ul? Pentru ca e vorba de putere, influenta, bani, pericol, provocare, penumbra, rezultate, controversa, conflict, negociere si decizie. E vorba de soarta unor comunitati si de viata oamenilor.

A pune in mana unor oameni aceste instrumente de influentare persuasiva inseamna sa le dai putere. Nu sunt jucarii pentru adulti necopti. Sunt arme periculoase, cu doua taisuri, care nu trebuie sa ajunga pe mana unor persoane imature si imorale, ci la cei care au o cauza, un ideal, o viziune de schimbare sociala pentru care sa porneasca pregatiti la lupta.

Mircea Mitrutiu,

Dreptul de a VOTA

Alegerile sunt unul dintre cele mai importante instrumente cu ajutorul caruia cetatenii pot influenta procesul decizional public. Votul este o expresie formala a preferintei cetateanului in privinta unui candidat sau a unei propuneri normative. Alegerile se produc, in general, la scara larga – nationala sau regionala – dar o de o importanta similara pentru indivizi si guvernanti sunt si alegerile locale, organizate la nivel de comunitati mici.
Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata in unanimitate de Adunarea Generala a Natiunilor Unite in anul 1948 recunoaste rolul unor alegeri deschise si transparente in asigurarea dreptului fundamental al omului de a participa la guvernare.

Articolul 21 al acestui document statueaza:

*Orice persoana are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale tarii sale, fie direct, fie prin reprezentanti liber alesi;
*Orice persoana are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa;
*Vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat; aceasta vointa trebuie sa fie exprimata prin alegeri nefalsificate, care sa aiba loc in mod periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmind o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.

Cu toate ca dreptul de vot este larg recunoscut ca un drept fundamental al omului exista totusi milioane de oameni care nu beneficiaza de acesta. Exista o serie de grupuri marginalizate de cetateni precum: tineri, minoritati, persoane cu dizabilitati, persoane fara adapost, puscariasi, care, in mod constant, sunt marginalizate din diverse cauze: saracie, analfabetism, intimidare, proces electoral viciat si altele;

Statul trebuie sa garanteze dreptul fiecarui cetatean de a participa la luarea deciziilor publice. In acest sens, exista o serie de actiuni si conditii care trebuie intreprinse sau indeplinite:

*Dreptul de a vota in alegeri si referendum trebuie stabilit prin lege;
*Constitutia si legile trebuie sa prevada instrumente eficace prin care indivizii sa-si exercite dreptul de participare la viata publica;
*Orice restrictionare a dreptului de vot trebuie realizata in baza unor criterii argumentabile si obiective;
*Persoanele cu drept de vot trebuie sa aiba libertatea deplina de alegere asupra candidatilor;
*Asigurarea libertatii de expresie si a dreptului de asociere, ca doua conditii necesare asigurarii dreptului de participare politica;
*Asumarea de masuri pozitive care sa ajute grupurile marginalizate sa depaseasca problema limitarii accesului la vot si sa le ajute sa isi exercite acest drept;
*Conditiile referitoare la data organizarii scrutinului, eventuale taxe, trebuie stabilite in mod rezonabil si nediscriminatoriu;
*Alegerile trebuie sa fie organizate periodic, in baza unui cadru legislativ care sa garanteze exercitarea efectiva a dreptului de vot;

—————————————————————————

Constitutia Romaniei
ARTICOLUL 36 – Dreptul de vot
(1) Cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pusi sub interdictie, si nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.

Exercitarea dreptului de vot

Pentru ce votez?
Cetatenii romani isi pot exprima optiunile prin vot in contextul referendumului national, al referendumului local, al alegerilor nationale pentru Parlament si Presedintele tarii, al alegerilor locale pentru Consiliul Judetean, Consiliul Municipal si Primar, si, din anul 2007, pentru Parlamentul European.

Sursa:www.alegeri.resurse-pentru-democratie.org

Reguli esențiale pentru redactarea CV-ului

E posibil să ți se fi spus până acum (în școală sau în viața profesională) că ai talent la scris și din acest motiv să pornești “relaxat(ă)” în activitatea de elaborare a unui CV. După cum este la fel de posibil să te îngrozească ideea că trebuie să rezumi în câteva cuvinte cine ești/ce faci și să încerci să cauți orice modalitate posibilă de a scăpa de această sarcină (folosind un format standard sau apelând la altcineva să te ajute).

În oricare din situațiile de mai sus te-ai poziționa, e bine de știut că atât entuziasmele cât și temerile referitoare la acest subiect merită (și pot fi) temperate cu ajutorul a 4 reguli de bun simț care, din păcate, nu sunt întotdeauna și bună practică:

1. Fii concis și corect. CV-ul nu este o poveste a vieții tale, ci un rezumat al etapelor esențiale prin care ai trecut și care te definesc ca profesionist (și implicit ca om). Un rezumat este… un rezumat. Evită să depășești 2 pagini și cântărește bine orice informație crezi că mai trebuie să introduci dacă în felul acesta cursorul trece pe a treia. Orice vrei să introduci în CV trebuie analizat din punctul de vedere al relevanței și utilității pentru un angajator. Nu în ultimul rând, filtrează toate informațiile prin filtrul corectitudinii (e vorba aici de utilizarea corectă a limbii în care redactezi dar nu numai.)

2. Scrie pentru alții, nu pentru tine. Redactează CV-ul pentru un potențial angajator și nu ca o rememorare a vieții tale de până acum. Experiența este adesea mult mai importantă decât studiile. Începe cu ea (după ce ai introdus, evident, datele de identificare: cine ești și unde poți fi găsit. Atenție! Renunță la adresa fizică, e puțin probabil să îți mai trimită vreo companie acum o scrisoare în plic, dar nu uita de o adresă de mail pe care o verifici periodic, măcar o dată la două zile) și trece studiile și abilitățile abia în partea a doua a documentului.

3. Scrie despre tine și nu despre oricine altcineva care ocupă o poziție similară cu a ta. Pe angajator îl interesează mai puțin responsabilitățile (mai ales în situația în care titulatura jobului este una cunoscută) și mai degrabă realizările. Nu ai mult loc și nici nu te poți aștepta ca angajatorul să acorde mult timp citirii CV-ului tău, așa că rezumă-te la 2, maxim 3 realizări pentru fiecare job (lucruri despre care vei putea vorbi cu amănunte în cadrul unui interviu).

4. Standard dar și… adaptat. Folosește un format standard, dacă îți este mai ușor așa, dar renunță la rubrici care nu-și au rostul și care îngreunează citirea CV-ului (mare atenție în acest caz la formatare). Atunci cănd un potențial angajator citește un astfel de document are nevoie să afle foarte repede cine ești, ce ai făcut și cât de aproape ești de profilul pe care îl caută.

Nu în ultimul rând, ca să mai ridicăm puțin din presiunea pe care o simți atunci când trebuie să îți faci CV-ul, e de reținut că acesta nu este și nu va fi niciodată mai mult decât un “sumar” al ceea ce ești atât din punct de vedere profesional cât și personal.Alături de el, profilele tale din rețelele de socializare și calitatea brandului tău personal încep să devină cel puțin la fel de importante. De ele cât de mult te-ai preocupat în ultima vreme? S-ar putea ca “ușa” pe care ți-o deschide un CV “beton” să fie închisă de acțiunile pe care niciun specialist nu te poate ajuta să le cosmetizezi.

Au Relaţiile Publice un rol strategic? Da, dar să le spună cineva şi practicienilor !!!!

Relaţiile Publice sunt văzute mai curând ca având o dimensiune tactică decât una strategică pentru că multe atribuţii au fost delegate de către companii şi organizaţii unor agenţii de profil. Deşi este un lucru excelent, având în vedere experienţa acestora, această externalizare a serviciilor nu se poate face oricum. De exemplu, alegerea unei persoane în acest departament pe alte criterii decât cele profesionale poate duce la dezastre. Uneori dezastrele sunt evitate tocmai prin prezenţa profesioniştilor din agenţii.

Din păcate, unul dintre efectele perverse este că acest lucru a scos Relaţiile Publice din comitetele strategice, conducătorii acestor departamente devenind simpli executanţi ai deciziilor deja luate.

Din acest motiv, practicienii cu experienţă din sfera Relaţiilor Publice sunt deranjaţi de abordările simpliste ale domeniului atunci când discută cu anumiţi clienţi. Se duc cu un bagaj de experienţă şi de expertiză rar întâlnit. Se duc cu gânduri de cercetare, de planificare, de implicare în dezvoltarea conceptelor, de tactici de execuţie, de evaluare şi descoperă că de fapt directorii de departament nu au rol strategic şi obiectivele cele mai înalte se reduc la apariţia unor articole “de bine” cu ocazia unei lansări, mass media să fie înnebunită după Boss-ul organizaţiei şi să îi ia câteva interviuri, bloggerii să sune disperaţi pentru câteva informaţii iar domnişoarele ospitaliere să arate fenomenal, nu contează prea mult dacă ştiu sau nu ceva despre produsul sau serviciul ce urmează a fi lansat.

Alteori, Relaţiile Publice funcţionează în cadrul departamentului de Marketing fiindu-i astfel subordonat. La nivelul maselor acest lucru este normal. De altfel, dacă vrei să cumperi o carte de pe Amazon.com, vei avea surpriza să constaţi că toate lucrările din domeniul Relaţiilor Publice sunt trecute sub categoria Marketing & Sales. Şi nu am cunoştinţă de vreo scrisoare oficială a unei organizaţii reprezentative din domeniul Relaţiilor Publice care să solicite în termeni amiabili corectarea acestei erori.

Marketingul are rolul lui şi sprijină organizaţia să schimbe bunuri şi servicii pe pieţele de consum însă categoriile de public pentru cele două departamente sunt diferite. Marketingul se ocupă doar cu pieţele, formate la rândul lor din clienţi dornici sau care pot fi convinşi să achiziţioneze diverse bunuri şi servicii. În schimb, Relaţiile Publice construiesc relaţii şi cu clienţii, totuşi dintr-o altă perspectivă şi cu o altă filosofie, dar şi cu alte publicuri (sindicate, ONG-uri, organe de reglementare sau control, politicieni, mass media etc).

Ne-am putea întreba: “Şi care-i diferenţa?” Răspunsul este clar: atrofierea legăturilor cu mediul social în general care poate duce la rezultate dezastruoase pe termen lung. Relaţiile deficitare cu diferite categorii de publicuri cum ar fi angajaţii, guvernul şi media au capacitatea de a genera uneori probleme imposibil de surmontat şi care vor aduce organizaţiei neinspirate pierderi însemnate de bani.

Rolul strategic, atât de dorit de practicienii cu experienţă, înseamnă că opinia directorului de Relaţii Publice contează şi este inclusă în strategia de management. De asemenea înseamnă că respectivul este văzut şi considerat ca fiind unul dintre cei mai influenţi manageri dintr-o organizaţie, şi care ia în colaborare cu top managementul deciziile cele mai importante. Dar nu pentru că este la modă ci pentru că el are capacitatea şi competenţa de a aduce în atenţia celorlalţi manageri problemele şi punctele de vedere ale tuturor categoriilor de public. Pentru că ştie exact ce se va întâmpla în cazul unei decizii sau a alteia şi ştie exact cum va afecta diferitele categorii. Pe lângă aceasta ştie să vină cu soluţii alternative şi de asemenea ştie exact cum trebuie pregătită comunicarea indiferent de decizia luată. Şi toate aceste competenţe oferă puterea de a influenţa la nivel strategic drumul unei organizaţii.

Acestă viziune a rolului strategic al Relaţiilor Publice este destul de bizară pentru mulţi manageri. “Tipic românesc” ar spune unii mai supăraţi pe soartă. Din fericire (deşi nu văd motivul fericirii dacă şi alţii sunt la fel de înguşti), nici practicienii americani ai Relaţiilor Publice nu par să fie prea obişnuiţi cu evoluţia modernă a acestei activităţi şi cu necesitatea abordării ei la nivel strategic.

Am descoperit acest lucru în timp ce studiam refuzul practicienilor de a include în mod explict “etica” în noua definiţie a Relaţiilor Publice propusă de Public Relations Society of America (PRSA).

O analiză a celor 927 de definiţii prezentate în timpul fazei iniţiale de ”Crowdsourcing” arată că noua definiţie (“Relaţiile publice reprezintă un proces de comunicare strategică, ce construieşte relaţii reciproc avantajoase între organizaţii şi publicurile lor”) reflectă destul de mult perspectiva profesiei asupra ceea ce trebuie să cuprindă conceptul modern al Relaţiilor Publice. Astfel, 7 din primele 10 cuvinte cheie sugerate în cadrul acestei iniţiative apar în definiţia finală. Ceea ce este extraordinar însă … ceea ce nu se observă uşor este că lipseşte ceva “strategic” pentru caracterul modern al Relaţiilor Publice. Nu, nu lipseşte din definiţie de data aceasta, lipseşte însă din mintea practicienilor şi aceasta este mult mai grav în opinia mea.

Astfel, deşi în definiţie apare, din Top 20 al celor mai propuse cuvinte în cadrul iniţiativei de modernizare a definiţiei Relaţiilor Publice, lipseşte unul dintre cele mai importante concepte şi cuvinte cheie: (comunicare) STRATEGICĂ. Lipsa acestei asocieri este cel puţin curioasă şi portretizează negativ practicienii, care par orientaţi şi specializaţi pe elemente tactice, ignorând sau neavând cunoştinţă de dimenisunea strategică a activităţii lor.

Personal, acest aspect îmi oferă prilejul unei meditaţii profunde asupra stăpânirii reale a bazelor acesei meserii de mulţi practicieni. Este posibil ca unii, venind din meserii “apropiate” să confunde tacticile şi canalele cu Relaţiile Publice. Să confunde Media Relations, gestionarea contului de Facebook sau organizarea unui eveniment cu conceptul mai larg şi mai generos al Relaţiilor Publice, fără a înţelege că de fapt este doar o mică parte a unui gigant care, folosit aşa cum trebuie, poate să mute munţii.

Este evident că Relaţiile Publice au o mare parte de execuţie şi nu-i nimic rău în acest lucru, dimpotrivă. Însă până când Relaţiile Publice nu vor fi privite ca un proces de comunicare strategică efectele acestora vor fi mult limitate şi chiar diminuate.

Mă întreb: Cum putem să solicităm companiilor, organizaţiilor, board-urilor, etc să ne considere un partener strategic, obligatoriu de inclus în Board când nici măcar colegii de breaslă încă nu au ajuns la concluzia (modernă) că Relaţiile Publice au o funcţie strategică?

Autor – Aurelian Horja

Branding autentic

Brandingul începe cu clarificarea identităţii, şi atunci când acest job nu se întâmplă, sau se întâmplă aiurea, performanţa brandului va fi afectată. Este absolut sigur că una dintre cele mai grele provocări ale brandingului este identitatea.

Deşi uşor de înţeles, este greu de rezolvat, atâta timp cât întreaga societate modernă tinde spre aplatizare, spre nivelare, spre plastifiere. Gândiţi-vă că aproape tot ceea ce ne înconjoară se referă la “reţete”, că aproape tot ceea ce suntem învăţaţi să facem trebuie să urmeze un pattern, că toţi ne credem modele de urmat şi, deşi dansăm doar o vară, putem câteodată chiar să creăm adevărate revoluţii culturale, vezi fenomenele din social media. Unde să căutam autenticitatea dacă nu în noi înşine, ca proprietari sau creatori de branduri? Şi dacă noi începem să fim tot mai puţin autentici, cum ar putea brandurile noastre să fie cât de cât autentice?

Identitatea unui brand este felul în care acesta exprimă sincer ceva intern – o credinţă, un spirit, un caracter, o cale, o promisiune — şi, în niciun caz, obsesia pentru o formă externă. Forma externă trebuie să fie legată ombilical de adevărul intern. Identitatea unui brand se sigilează prin ADN-ul brandului, unde viziunea, numele, retorica şi expresiile vizuale trebuie să creeze un tot unitar. Identitatea unui brand este evident mai uşor de clarificat pe structurile antreprenoriale decât pe cele corporatiste, iar factorii care o influenţează sunt viziunea în business, personalitatea şi credinţele fondatorilor, dar şi specificul, tipologia categoriei unde businessul activează, plus “moştenirea istorică” acolo unde e cazul.

Autentic – adică adevarat, real, original, veritabil, preţios prin unicitate. Până aici toate bune, fiindcă, nu-i aşa, cum altfel am putea să construim un brand, dacă nu prin adevăr şi unicitate?

Am decis să privesc autenticitatea prin două perspective: cea a adevărului, a originalului şi cea a preţiozităţii prin unicitate.

Adevărul, originalul, etc înseamnă în branding capacitatea unui brand de a se identifica cu o idee, cu un scop, cu un sens. Un adevăr originar, alături de o intenţie originară, şi dacă se poate, originală.

Veritabil, preţios prin unicitate, este cealaltă perspectivă a autenticităţii. Probabil că cei mai mulţi pot înţelege autenticitatea prin aplicabilitatea ei la artă. Dacă admitem că ceea ce este autentic în artă – adică unic, veritabil, este valoros, atunci am putea accepta şi că un brand autentic este un brand valoros.

Cum se obţine preţiozitatea, veritabilul, în branding? Cel mai sigur – prin inovaţie, doar că ştim cu toţii cât de greu este să facem inovaţie! Mai la îndemână, ne-am putea folosi de promisiuni unice, neaşteptate, relevante şi seducatoare pentru consumatori şi de … of! o calitate distinctă sau excepţionala a designului (grafic, de arhitectură, de produs, de mediu, de locaţie, etc). Spun of!, fiindcă designul este un fel de cenuşăreasă a societăţii moderne româneşti, foarte puţini manageri, intelectuali, proprietari de afaceri etc îl conştientizează sau îl folosesc ca instrumentar de diferenţiere şi de creare de valoare adăugată.

Unul dintre cele mai la îndemână branduri care probează (pentru oricine pe acest pamânt) “autenticitatea” este Apple, mai exact portofoliul Apple: iPhone, iPad, iPod, iMac, etc. De ce? Fiindcă poartă în el adevărul unei inovaţiibreakthrough, pentru că promite contrariul a ceea ce tehnologia s-a straduit până acum caţiva ani să transmită, pentru că designul îţi taie respiraţia şi îţi reinventează comportamentul, pentru că nu mai poţi trăi fără obiectele astea şi vrei ca toţi oamenii pe care îi iubeşti să le aibă.

Lipsa de autenticitate în branding afectează atât valoarea brandului, cât şi credibilitatea sa. Pe de altă parte, asta nu înseamnă că nu există business bun dacă brandul din spatele acestuia nu este autentic.

În construcţia brandurilor locale, socotesc autenticitatea ca fiind cel mai important instrument de luptă împotriva brandurilor globale. Uşor de zis, din nou, dar greu de făcut fiindcă, repet, nu forma ne convinge, ci adevarul conţinut în această formă. Iar adevărul presupune viziune, siguranţă, voinţă etc, lucruri cam greu de găsit în societatea românească de azi. Cu o frunză luată dintr-o bancă de desene nu vom putea nicicum să transmitem un spirit, un caracter, un adevăr al unui sector economic atât de complex cum ar fi turismul românesc şi nici să impresionăm prin veritabil şi unicitate.

Acestea fiind zise, vă întreb: cât de uşor este să construim branduri autentice? Cât de mulţi proprietari de branduri pot să facă acest lucru? Cât de mulţi consultanţi de brand ştiu să facă acest lucru? Cât de mulţi designeri pot ajuta la acest lucru? Eu cam încerc aici să spun că, deşi acceptată ca o obligativitate în construcţia brandurilor, autenticitatea devine, în zilele noastre, mai degrabă o fatalitate.

Ce putem să facem? Nimic altceva decât să conştientizăm cât de greu este şi să ne străduim să rezolvăm problema identităţii şi unicităţii în proiectele noastre prin mai multă înţelepciune, mai multa atenţie, mai multă inteligenţă şi mai multă implicare emotională. Încheind într-o notă cinică: cât de greu poate să fie asta?

Autor – Aneta Bogdan

Cum sa fiti un negociator de succes

Totul in viata este o negociere, de la momentul in care incercati sa va convingeti parintii sa va mai lase 10 minute la joaca afara, pana in momentul in care incercati sa obtineti o marire de salariu sau sa incheiati un contract important.

Dar cati dintre noi stim, cu adevarat, sa negociem?

Care sunt caracteristicile unui bun negociator?

Negociatorii puternici nu trebuie sa se teama de conflict. Ar trebui sa se bucure de o dezbatere buna cu un oponent pe masura. De asemenea, trebuie sa se simta confortabil cu ambiguitatea. Negocierea este arta gestionarii unei situatii fluide. Oamenii din vanzari pot, de obicei, sa gestioneze ambiguitatea mai bine decat contabilii sau inginerii, care prefera sa munceasca intr-un mediu controlat. Negociatorii trebuie sa fie si insistenti, trebuie sa fie capabili sa-si revina rapid dintr-un esec.

Care sunt principiile de baza ale negocierii?

Pe scurt, exista trei lucruri care afecteaza, intotdeauna, rezultatul negocierii: cat de intimidat esti de celelalt negociator, cat de mult esti presat de timp – partea cea mai putin presata de timp are castig de cauza, de obicei – si cat de bine te-ai documentat despre partea adversa.

Arta negocierii include pregatire, dezvoltarea unei strategii?

Te pregatesti adunand informatii despre cealalta parte. Daca intri intr-o negociere si tot ceea ce stii despre partea adversa este ceea ce ei aleg sa iti spuna, atunci esti foarte vulnerabil.

Exista vreo limita peste care un negociator bun nu trebuie sa treaca niciodata?

Nu cred ca ar trebui sa minti partea cealalta. Daca esti prins cu minciuna, ceilalti vor crede ca poti minti despre orice. Este ca un jurat care prinde un martor cu minciuna: nu o sa ia in calcul doar acea minciuna, ci va presupune ca tot ceea ce a spus este o minciuna.

Cat de importante sunt abilitatile de negociere pentru cresterea volumului de vanzari?

Oamenii de vanzari care asista la seminar vor observa imediat imbunatatirea abilitatii lor de a face vanzari la preturi mai ridicate. Vor invata trucurile pe care cumparatorii le folosesc pentru a determina vanzatorii sa scada din preturi, sa includa si transportul sau garantii prelungite.

Cum pot fi masurate efectele negocierii?

Rezultatele se vad imediat in: preturile mai mari la vanzare si mai mici la cumparare; vanzarea se efectueaza fara sa renunti la nimic; mai putin stres, pe masura ce inveti sa ai incredere in negocierea preturilor.

Dupa negociere, ce poate fi considerat un succes?

Fiecare parte ar trebui sa simta ca a castigat negocierea, chiar daca ambele simt ca cealalta parte a pierdut. Aceasta este definitia unei negocieri puternice. Un negociator puternic pleaca de la masa dandu-i impresia celuilalt ca a castigat. Un negociator prost ar putea avea aceleasi rezultate, insa pleaca de la masa lasand adversarului impresia ca a pierdut.

Cum poate fi gestionat sindromul presiunii timpului in timpul procesului de negociere?

Partea aflata sub cea mai multa presiune, de obicei, se va descurca cel mai prost in negociere, prin urmare nu ar trebui sa dezvaluiti termenele limita, ci sa aflati daca cealalta parte are un termen limita. In reinnoirea unui contract, de exemplu, ambele parti au acelasi deadline. Partea mai puternica poate folosi presiunea timpului drept avantaj. Partea mai slaba ar trebui sa evite acest tip de presiune. Care este partea cea mai puternica? Partea care are optiuni mai bune in cazul in care nu se ajunge la o intelegere.

Roger Dawson

E vremea unei elite implicate in societate: Proiecte private, fara perversitate politica !

„Elitele au rolul social de a depozita, in functionarea societatii, practicile si cunostintele fara de care o societate nu poate functiona”, spunea in urma cu trei ani Horia-Roman Patapievici, in cadrul unei intalniri online cu cititorii Wall-Street.ro.

Mi-am amintit de aceasta dezbatere acum cateva zile, cand am participat la Summitul Romanian Business Leaders, un fel de Davos romanesc, un eveniment la care Romania de peste 10-20 de ani a primit un urias cadou. Dupa cum v-am spus in povestea cu cele 10 flipchart-uri care pot salva Romania, mai multi antreprenori, manageri de multinationale si firme romanesti, bancheri, avocati, oameni de publicitate, investitori si consultanti au lucrat in echipe pentru a identifica 12 proiecte concrete pentru sase directii de actiune: Educatie, Buna guvernare si statul modern, Cultura antreprenoriala, Capital autohton, Coagularea comunitatii si Strategie de tara. Dupa ce au cautat in echipe proiecte aplicabile cu un entuziasm pe care l-am mai vazut doar la temele in grup din studentie, in cea de a doua zi de Summit, membrii celor 12 grupuri de lucru au prezentat in plen initiativa concreta pe care si-o asuma. La finalul sesiunii, toti participantii, printre care m-am numarat si eu, au ales sa se implice in oricare dintre proiectele prezentate. Asa s-a intamplat ca, in prima faza, sa iau parte la brainstorming-ul care a pus pe foaie un proiect pentru dezvoltarea capitalului autohton, iar apoi sa fiu inspirat sa ma alatur discutiilor pentru a genera un plan coerent de implementare a unui proiect care are ca scop imbunatatirea culturii antreprenoriale in Romania.

Coordonatele interesului public balanseaza intre haosul politic si nevoia urgenta de reforme pe plan local in contextul unei iminente recesiuni la nivel european. Pentru doua zile consecutive am uitat de aceste repere ale agendei publice si am avut senzatia ca autenticul mediu de afaceri (format din antreprenorii-capitalisti romani si reprezentantii investitorilor straini) se poate implica mai mult in societate, dupa ce glasul comunitatii de business a fost inexistent, divizat cu statornicie, indiferent sau neglijat in ultimii ani.

Economistul si filosoful Hans-Hermann Hoppe spune ca in orice societate libera elitele se compun din cativa indivizi: ele dobandesc acest statut pe baza de merit. Astfel, „gratie averii, intelepciunii si curajului lor, ei poseda o autoritate naturala, opiniile si judecatile lor bucurandu-se, in ochii celorlalti, de un respect larg impartasit.” Inclin sa cred ca putini sau niciunul dintre oamenii de business prezenti la summit isi datoreaza averile interventiilor directe sau indirecte ale statului, adica majoritatea isi pot justifica castigurile si acumularile exclusiv din eforturile si actiunile pe cont propriu. Acesti oameni, care se apropie de profilul elitelor naturale descris mai sus, si-au dat seama ca au obligatii care depasesc sfera intereselor imediate ale lor si ale familiilor lor. Cel putin, lucrul acesta l-a exteriorizat un manager din private equity prezent la summit: „Daca pana acum am muncit exclusiv pentru mine si familie, astazi simt ca trebuie sa lucrez si pentru o oferi ceva societatii. Nu am mai simtit o asa emulatie din studentie, cand mi-am propus, alaturi de colegi, sa scap de cei intrati la facultate cu pile. Atunci am reusit”.

Vedem astazi de ce este utopica ideea unui guvern de stat format din ministri tehnocrati, care au si ei cercuri de prieteni si fac parte din grupuri de presiune . Insa, nu trebuie sa dezarmam: o forma de sprijin cu resurse exclusiv private, precum este RBLS, poate deveni o insula a decentei intr-o mare de perversitate politica.

Proiectele propuse de noua elita de business sunt descrise, pe scurt, mai jos. Va invit sa il alegeti pe cel mai util societatii romanesti si noii economii, o economie care trebuie sa fie altfel, fundamentata pe implicarea mediului de business, concentrat mai mult pe actiuni concrete.

• “Teach for Romania”, proiect care isi propune sa recruteze absolventi de top pe care sa-i pregateasca sa devina profesori motivati si cu abilitati de leadership, care sa lucreze ulterior in scolile publice, cate doi ani.

• ”Future steps” – Proiect de orientare profesionala pe baza vocationala

• “Watchdog” are ca scop monitorizarea licitatiilor publice pentru o mai buna transparenta

• “Ministerul Privat” – proiect prin care toate entitatile politice ar trebui sa accepte ca, oricare ar fi structura Guvernului desemnat dupa viitoarele alegeri parlamentare, sa aloce/sa creeze un minister administrat exclusiv de mediul privat.

• “Ghidul antreprenorului roman”, proiect din sfera antreprenoriatului care are ca scop lansarea unei carti utile viitorulilor antreprenori.

• “Rezervorul de competente” vizeaza un proiect de educatie care va pune la dispozitie tinerilor antreprenori experienta si cunostintele antreprenorilor consacrati.

• “Romania – Gradina Bio a Europei”, proiect care propune agricultura organica drept punct strategic pentru viitor.

• Un proiect care va trata implicarea Romanian Business Leaders (RBL) in procese de decizie strategica.

• “Biblia online pentru finantare”, un site util intreprinzatorilor, cu cele mai importante surse pentru atragerea de capital.

• Proiectul “Antreprenor” isi propune dezvoltarea unei platforme pe piata de capital romaneasca care sa atraga IMM-uri la cota Bursei de la Bucuresti.

• „Fondul IMM” consta in crearea unui fond care sa administreze afaceri antreprenoriale locale care se afla in stadiu de crestere.

• “Comunitatea RBL” are ca scop coagularea comunitatii de business prin intalniri pentru generarea, alegerea si finantarea de proiecte.

Cred ca vedem un prim pas concret in sedimentarea practicilor si cunostintelor fara de care o societate nu (mai) poate functiona. Ce opinie aveti?

scris de Claudiu Vrinceanu

Poate iesi Statul roman din era post-fanariota ?

Un posibil plan de recastigare a pierdutei Increderi in Stat si de rezolvare a crizei mentalitatilor de la noi

Oricat de stimabil ar fi si spiritul de sacrificiu si nobletea comitmment-ului sau punerea in joc chiar a prestigiului/integritatii prezumate, demersul dlui M. R. UNGUREANU nu are, din pacate, sorti de izbanda in tensionatul context actual. Poate daca ar fi venit macar cu cateva saptamani in urma poate ar mai fi putut da roade. Cel putin inainte ca Presedintele Parlamentului European sa-si exprimat in mod public indoiala in starea democratiei din Romania.

Intre timp insa, incomunicarea, aproape autismul colectiv al liderilor politici, indiferent de culoare, de fapt, s-a accentuat dramatic ca impact, pe masura ce criza de credibilitate a Statului roman s-a accentuat in ochii propriilor cetateni, dar si odata cu “internationalizarea crizei” democratice din Romania. Domina un fel ‘de prea tarziu” ce nu mai poate fi tratat cu paleative sau impuse cosmetizari partinice/partidocratice…Iar faptul ca toti politicienii trateaza populatia cu o vadita arogantza, ca s-au napustit literlmente in campanie electorala, nu va fi de natura sa deblocheze cumva lucrurile.

In cateva cuvinte iata punctele-cheie asupra carora intreaga societate, dar mai ales intelectualii marcanti si clasa politica ar merita sa concentreze:

– alt tip de leadership politic si social credibil (in termeni politologici, “democratie deliberativa” in loc de ultra -populism haotic sau de perronism actual) prin reluarea rapida si constructiva a unui larg dialog ne-trucat, ne-mimat in societate, mai ales prin concentrare pe re-credibilizarea rolului institutiilor publice centrale, impunerea criteriilor de promovare si recrutare meritocratice si competitionale (nu sinecuriste) si utilizarea tuturor parghiilor adecvate, indeosebi Consiliul Economic si Social si Consiliul Concurentzei, institutii cheie in orice economie de piata reala;

– alt tip de exercitare a actului administrativ (management real) la nivelul intregii administratii publice prin impunerea criteriilor de competentza si de performantza cuantificabile, capacitarea celor 2000 de tineri formati prin Programul National “Bursele Guvernului Romaniei”, a altora cooptati din randul Diasporei Internationale , instaurarea realei inamovibilitati a functionarilor de cariera, de-partinizarea structurilor de conducere clienteliste din ministere etc;

-alt tip de abordare – ne-piramidala -, a formelor de raportare din societate, in special a celor de “tip mafiotizat”, care se manifesta la varful partidelor parlamentare actuale, ce au instituit o veritabila partidocratie care a cangrenat pur si simplu climatul social din tara;

– (re)-darea unor prerogative reale si palpabile a institutiilor de echilibru din cadrul Statului, a caror voce nu are vreo rezonantza efectiva la ora actuala: Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Consiliul Economic si Social, Consiliul National impotriva Discriminarii, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, Consiliul National al Audiovizualului etc ;

– aplicarea neintarziata si efectiva a prevederilor Legii Raspunderii Ministeriale, legate de abaterile, neregulile si erorile comise de ministri in cursul exercitarii functiei lor publice;

– urmarirea tuturor formelor de incalcare de catre Statul roman, prin activitatea Guvernului sau a altor institutii complementare, a Dreptului Comunitar care se soldeaza cu proceduri de infrigement tot mai repetate si mai grave din partea Comisiei Europene;

-responsabilizarea/sanctionarea ministerelor/ministrilor care nu reusesc sa impuna derularea eficace si rapida a procedurilor de accesare si implementare a proiectelor finantabile din fonduri UE, dupa ,modelul polonez – prin instaurarea unor criterii de performantza, stabilitate si stimulare a functionarilor din domeniu, impiedicarea conflictelor de interese, a procedurilor de achizitii publice cel putin discutabile daca nu frauduloase etc;

-structurarea unei alternative de guvern de “salvare a democratiei in Romania”, nemanipulabil, ne -santajabil, ne -partidocratic, bazat pe competentze, cu sprijinul Aliantei Profesionistilor pentru Progresul Romaniei, agreeat explicit si de BNR, care sa relanseze sperantza de dezvoltare durabila si de credibilitate morala minima pentru cetatenii Romaniei si asteptarile Uniunii Europene in raport cu Statul roman, nu cu societatea civila;

– solicitarea de catre Societatea Civila a implicarii mai dinamice si mai active din partea Casei Regale a Romaniei in medierea si facilitarea dialogului din societate, incluisv prin oferirea pildei personale a Distinsilor Membri ai Casei Regale in aceasta tensionata perioada de criza social si financiar -economica pe care o avem de strabatut;

-coagularea unui Fond National Civic pentru Sprijinul Organizatiilor Societatii Civile militante active, prezidat de un consiliu de maxima integritate morala si profesionala, care sa destineze sume speciale pentru initiativele de modernizare/inovare mentala, conceptuala si democratica a institutiilor publice romanesti si a raporturilor re-normalizate ale acestora cu Societatea Civila .

Evident, ca toate aceste masuri nu pot fi aplicate fara creearea conditiilor practice concrete , denuntarea ne demagogica a gravelor derapaje democratice, accentuate paradoxal dupa aderarea Romaniei la UE . Totodata, consultarea publicului asupra oportunitatii schimbarii formei de guvernamant si a Constitutiei de dinaintea abdicarii fortate a Regelui Mihai, ceea ce a adus intregul cortegiu de abuzuri si ilegitimati ulterioare in istoria romanilor.

Orice tentative de continuare a cosmetizarii si o eventuala returnare la Putere a grupurilor de interese economico – politice rivale (controlate indirect de reteaua securist-comunista ce detine controlul financiar si al resurselor din 1990 incoace – in raport cu cele actuale nu vor fi in masura sa solutioneze altfel in mod radical criza de Incredere si de legitimitate din societate. Astfel, implozia institutiilor din interior sau explozia conflictelor sociale vor continua nestingherit, de-popularea Romaniei asijderea, egoismele de clan se vor exacerba , iar aceasta va aduce cu sine prejudicii grav reparabile intregii lumi romanesti pe termen mediu si lung, precum si stabilitatii europene in aceasta parte a sa.

by